Asociaţia

Asociaţia Copiilor cu Autism “Dincolo de Cuvinte” a fost înfiinţată în mai 2008.

A apărut din convingerea ca  toţi copiii sunt egali, fiecare copil are dreptul la educaţie, şi barierele sociale din calea copiilor cu nevoi speciale trebuie îndepărtate. Astfel asociaţia promovează modalităţi de educare, îngrijire, orientare, integrare în comunitate astfel încât copiii cu autism să ajungă să trăiască cât mai independent posibil.

 

Misiunea Asociaţiei este aceea de a apăra drepturile şi interesele copiilor cu tulburări din spectrul autist, precum şi a părintilor acestora, şi de a susţine şi încuraja societatea astfel încât aceasta să ofere condiţii demne de viată şi şanse egale la o viaţă mai bună pentru persoanele cu nevoi speciale.

Viziunea : Promovarea în beneficiul copiilor cu autism a tuturor tipurilor de acţiuni, prin cooperarea dintre membrii asociaţiei, părinţi şi profesionişti, precum şi a persoanelor fizice şi juridice într-o viziune pluralistă şi multidisciplinară.

Valorile :

  • Principiul respectării drepturilor copiilor, în particular a dreptului de a participa la viata comunităţii şi la educaţie permanentă ;
  • Principiul respectării demnităţii;
  • Principiul abordării individualizate a persoanei;
  • Principiul cooperării şi parteneriatului.

Obiectivele Asociaţiei :

  • Creşterea calităţii vieţii copiilor cu autism şi a familiilor acestora;
  • Conştientizarea şi sensibilizarea societăţii în privinţa tolerării persoanelor cu tulburări din spectrul autist;
  • Crearea premizelor în vederea integrării sociale a copiilor cu autism;
  • Informarea opiniei publice şi promovarea tehnicii de terapie ABA (Terapie Comportamentală Aplicată).

Servicii oferite:

Incepand cu luna Octombrie 2011 Asociatia Copiilor cu Autism “Dincolo de Cuvinte” ofera servicii de coordonare terapeutica la domiciliu, acestea constand in cele de mai jos: 

  • Evaluarea copilului cu tulburari de spectru autist;
  • Elaborarea programelor de terapie individualizată, precum şi supervizarea si coordonarea activităţilor de aplicare a programelor;
  • Instruirea echipei de terapeuti;
  • Consilierea psihologica a familiei copilului cu tulburari de spectru autist;

Un program complet si eficient trebuie implementat de o echipa alcatuita din coordonator (consultant) format in terapia comportamentala aplicata (ABA), terapeuti, familie, gradinita (cand copilul este pregatit)  si copil.

Succesul in terapie depinde de 4 factori majori:
1. Varsta copilului la inceperea terapiei;
2. Potentialul copilului: nivelul cognitiv, capacitatea de concentrare si stabilitatea atentiei, capacitatea de intelegere a abstractului, nivelul autostimularilor si problemele de comportament;
3. Gradul de implicare al familiei;
4. Profesionalismul coordonatorului si implicarea echipei de terapeuti.

Leave a Reply